Comisia Europeana a prezentat, pe 8 februarie 2012, Raportul intermediar privind progresele inregistrate de Romania in cadrul Mecanismului de cooperare si verificare.
Acesta conține informații tehnice actualizate privind evoluțiile importante care au avut loc din iulie 2011 (data precedentei evaluari) si până în prezent
Raportul este pozitiv, semnaland o serie de progrese importante realizate de Romania: intrarea in vigoare a noului Cod Civil in octombrie 2011; accelerarea procesului de judecare a cazurilor de coruptie la nivel inalt; progrese in cadrul Parlamentului pe tema proiectului de lege privind confiscarea extinsa; activitatea Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) si a Agentiei Nationale de Integritate (ANI), care au continuat sa aduca in fata justitiei o serie de cauze importante, inclusiv cu privire la un numar semnificativ de inalti responsabili politici si functionari; noua legislatie privind procedurile de numire in cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, respectiv responsabilitatea disciplinara a magistratilor; elaborarea unei ample strategii nationale anticoruptie. Sunt, de asemenea, evaluate pozitiv activitatea Guvernului, respectiv cea a Parlamentului de legiferare in domeniul justitiei.
Printre domeniile unde sunt asteptate progrese suplimentare in lunile urmatoare se numara: punerea în aplicare a noilor Coduri, consolidarea integrității și responsabilității în cadrul sistemului judiciar, creșterea efectului de descurajare al urmăririi judiciare în cazurile de corupție la nivel înalt și garantarea unui sprijin larg acordat la nivel politic strategiei naționale anticorupție.
Venind dupa doua rapoarte tehnice si un raport de tara pozitive, evaluarea actuala confirma angajarea Romaniei pe calea unor reforme sustenabile si ireversibile in domeniul justitiei.
Urmatorul raport al Comisiei va fi prezentat in vara acestui an si va reprezenta o evaluare generala a progreselor inregistrate pe parcursul a cinci ani de aplicare a Mecanismului de Cooperare si Verificare. Ridicarea acestuia poate fi decisa, daca Romania obtine rezultate concludente in domeniile semnalate de Comisie in urmatoarele luni.