RO | EN
STIRI

Sesiune plenara

Alegeri pentru noul preşedinte al Parlamentului European, vicepreşedinţi şi chestori
Primul act al Parlamentului European în 2012 va fi de a-și alege noul preşedinte, cei 14
vicepreşedinţi şi cei cinci chestori. Cei trei candidaţi pentru a-i urma lui Jerzy Buzek la
Președinție sunt Martin Schulz (S&D, DE), Diana Wallis (ALDE, UK) şi Nirj Deva (ECR, UK).
Dezbatere privind situația din Ungaria
Recentele evoluții politice din Ungaria vor face obiectul unei dezbateri cu președintele
Comisiei Europene, José Manuel Barroso, miercuri, de la orele 15.00. Se așteaptă ca
deputații să își prezinte poziția cu privire la controversata constituție ungară care a intrat
în vigoare la 1 ianuarie 2012, la aplicarea acesteia și la celelalte măsuri luate de guvernul
condus de Viktor Orbán.
Preşedinţia daneză prezintă programul de lucru pentru 2012
Premierul danez, doamna Helle Thorning-Schmidt, va prezenta programul preşedinţiei
daneze, în care va sublinia priorităţile Danemarcei pentru următoarele 6 luni, după care va
avea loc o dezbatere cu deputaţii europeni, miercuri, la orele 10.00.
Priorități pentru acordul internațional privind uniunea economică și guvernanța
Miercuri, Parlamentul va vota o rezoluție care stabilește cerințele și preocupările sale legate
de negocierile privind noul acord internațional privind uniunea economică consolidată.
Rezoluția va sublinia de asemenea nevoia de creștere și solidaritate în orice nou sistem de
guvernanță economică.
Stop risipei de deșeuri electrice și electronice
Cetățenii europeni se debarasează de frigidere, telefoane și gadgeturi, adesea fără a
recupera materii prime valoroase, avertizează deputații europeni. Joi, Parlamentul va vota
cu privire la legislația negociată în prealabil cu statele membre. Aceasta are ca scop
îmbunătățirea colectării și reciclării deșeurilor electrice și electronice, precum și reducerea
birocrației pentru producătorii responsabili din punct de vedere financiar pentru gestionarea
deșeurilor.
O strategie mai bună împotriva dăunătorilor plantelor
Produsele împotriva dăunătorilor plantelor - insectele sau bacterii - trebuie să fie aprobate
înainte de a fi vândute în UE. Joi, deputații europeni vor vota un acord provizoriu negociat
cu Consiliul, care stabilește controale de sănătate și de mediu mai stricte cu privire la
\"substanțele biocide\". Totodată, înțelegerea va ușura procesul de aprobare prin care trec
companiile pentru a-și comercializa produsele.
Eurodeputații cer măsuri de reducere la jumătate a risipei de alimente în Europa
Cel puțin 50% din risipa actuală de alimente în UE poate fi evitată prin măsuri urgente de
combatere a acesteia, potrivit unui proiect de rezoluție care urmează să fie votat joi. Deputații
vor promova campanii de conștientizare, cursuri de educație alimentară, îmbunătățirea
ambalajelor și un nou sistem de etichetare (introducerea a două etichete pentru fiecare
produs: una care să menționeze data până la care produsul poate fi vândut și una cu data
până la care produsul poate fi consumat).

 

2 Pack: Deputatii europeni socialisti au deturnat textul major in scopuri politice. Eurodeputatii Jean-Paul Gauzès si Marianne Thyssen
Avand in vedere ca fiecare zi conteaza in prevenirea unor crize de creanta viitoare in zona euro, deputatii europeni socialisti sunt responsabili pentru intarzierea in procesul de luare a deciziilor la nivel european, cu privire la masurile esentiale...
Basel III/CRD 4: Stabilizarea bancilor si finantarea dezvoltarii. Othmar Karas MEP
Parlamentul European doreste sa stabilizeze bancile europene, prin introducerea unor rezerve suplimentare de capital, sa faciliteze finantarea economiei reale si sa intareasaca fair-play-ul in sectorul bancar. Acesta este mesajul pe care membrii...
Descarcarea bugetara amanata pentru trei agentii-gestionarea corecta a conflictului de interese pe agenda PE
In urma unei propuneri a eurodeputatei Monica Macovei, raportorul Parlamentului European pentru descarcarea bugetara pe 2010 a 24 de agentii descentralizate si 7 intreprinderi comune, Plenara de astazi a amanat descarcarea gestionarii pentru 3...