1. Prin prisma accidentului nuclear din Japonia, se poate spune că siguranța producerii energiei nucleare este o mare problemă în acest moment. Credeți că există riscuri vizavi de modul în care gestionăm deșeurile radioactive și combustibilul folosit la producerea energiei nucleare acum?
Principalul risc în ceea ce privește energia nucleară în Europa este de fapt riscul social. L-aș putea numi riscul responsabilității. În Europa, ne ocupăm în cea mai mare parte cu eliminarea deșeurilor cu nivel scăzut sau mediu de radioactivitate, și nu cu a acelora care au un grad înalt de radioactivitate. Nu cred că acest lucru este responsabil, mai ales în condițiile în care dispunem de suportul tehnologic pentru eliminarea acestui tip de deșeuri.
Deșeurile cu un nivel mare de radioactivitate sunt stocate în acest moment în depozite temporare. Combustibilul deja folosit este stocat de obicei lângă reactoare. Astfel încât, deși deșeurile sunt stocate în siguranță, nivelul de securitate ar fi mult mai înalt dacă ar fi eliminate definitiv. Impunerea unor standarde înalte de siguranță pentru eliminarea lor definitivă este cea mai importantă parte a responsabilității noastre.
2. Se pare că nu există o soluție reală pentru stocarea pe termen lung a deșeurilor radioactive. Care sunt principalele standarde de siguranță pentru gestionarea deșeurilor pe care le sugerați?
Este adevărat că nu dispunem de metode pentru eliminarea definitivă a deșeurilor cu un nivel înalt de radioactivitate. Finlanda și Franța sunt deja foarte aproape de găsirea unei soluții finale. Cred că este indicat să vorbim aici despre legislația europeană aplicabilă tuturor statelor membre, care le va forța pe acestea din urmă să ia cu adevărat măsuri. Principala caracteristică a standardelor este, aș spune, folosirea tehnologiei de ultimă oră, a unei organizații de reglementare puternice și independente, precum și utilizarea resurselor umane și financiare adecvate.
Bineînțeles că directiva conține mult mai multe aspecte, pentru că trebuie de asemenea să asigurăm încrederea publicului, nu numai în profesioniști, dar și în politicieni. De aceea, directiva cere transparență și o modalitate de implicare a publicului.
3. Cine ar suporta costurile gestionării combustibilului folosit și a deșeurilor radioactive în opinia dumneavoastră?
Sunt o susținătoare al principiului general european „poluatorii trebuie să plătească.” Cred că este obligatorie implicarea acestui principiu în cazul de față. În acest moment, propun un amendament care implică mult mai mult decât principiul „poluatorii trebuie să plătească”: evaluarea costurilor, monitorizare și recenzii, rapoarte periodice ale Comisiei, precum și implicarea parlamentelor naționale ale statelor membre.
4. Cum am putea evita ca din cauza stabiliri unor standarde înalte pentru eliminarea deșeurilor în UE, aceste deșeuri să nu fie exportate în țări terțe?
Comisia propune interzicerea exportului deșeurilor nucleare. Aceasta este una dintre posibilități. Alta ar fi exportul acestora în țări care au aceleași standarde de siguranță ca și cele ale UE. O a treia opțiune, care ar trebui realizată oricum, este ca noi să fim mai activi în cadrul comunității internaționale și să încercăm introducerea standardelor înalte de siguranță și la nivel internațional, în special în cadrul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.
Comisia pentru industrie, cercetare şi energie a hotărât pe 26 mai să permită statelor membre să exporte deșeuri radioactive către state din afara UE, una dintre condiții fiind ca aceste deșeuri să fie eliminate respectând regulile europene pentru siguranță.
