Președinția poloneză a UE se apropie de sfârșit. Premierul polonez, Donald Tusk,
a prezentat rezultatele acesteia la Parlamentul European miercuri. Activitatea
președinției a fost lăudată de majoritatea deputaţilor europeni, însă domnul Tusk nu
s-a declarat foarte optimist: „Deși suntem mulțumiți de munca depusă, nu pot spune
că Europa este mai unită acum“.
„Pot spune că astăzi ne aflăm la răscruce de drumuri. Trebuie să decidem dacă urmăm
calea comunitară sau pe cea a egoismului național. Ori luptăm pentru viitorul Europei acum,
ori o să plângem după această Europă mâine“, a arătat premierul polonez.
Francezul Joseph Daul de la Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat) a
spus că mulți deputaţi europeni împărtășesc viziunea poloneză privind UE și a subliniat
succesul președinției poloneze a UE în pachetul de legi privind guvernanța economică și
supravegherea piețelor financiare.
Germanul Martin Schulz de la Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din
Parlamentul European a spus că președinția poloneză este una din cele mai bune din ultimii
ani. Însă dumnealui a cerut ca UE să adopte noi instrumente adecvate pentru secolul 21.
Liberalul suedez Olle Schmidt a arătat că „izolarea nu este o modalitate de avansare“. Verzii
sunt mulțumiți de președinție, a arătat olandezul Bas Eickhout, care a spus însă că sunt
dezamăgiți de activitatea din domeniul schimbărilor climatice.
Polonezul Tomasz Porępa de la Conservatorii și Reformiștii Europeni a spus că președinția
poloneză a fost „slabă și neambițioasă“. Georgios Toussas (Stânga Unită Europeană/
Stânga Verde Nordică, Grecia) a spus că activitatea președinției a arătat „teamă față de
guvernanța oamenilor“, iar grecul Nikolaos Salavrakos de la Europa Libertății și Democrației
a adăugat că președinția a „părut lipsită de putere față de piețe“.
Președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a mulțumit domnului Tusk pentru
„rolul de lider și angajamentul european“.