RO | EN
STIRI

O reglementare mai stricta a agentiilor de rating de credit: Jean-Paul Gauzès, eurodeputat, saluta propunerile Comisiei Europene

Jean-Paul Gauzès, Coordonatorul Grupului PPE pentru Afaceri Economice și Monetare, a salutat marți propunerile Comisiei Europene pentru reglementarea mai stricta a activității agențiilor de rating de credit.

"Evenimentele recente arată nevoia urgentă de supraveghere a actorilor si a metodelor care guvernează emiterea ratingurilor ca urmare a gravității consecințelor și, așa cum am văzut recent, a riscului de erori care pot perturba grav piețele ", a declarat Jean-Paul Gauzès

"Propunerile pentru reglementarea acestor agenții, prezentate de Michel Barnier, Comisarul european pentru Piața Internă și Servicii, completează în mod eficient măsurile deja luate în primul regulament - care prevede in special autorizarea și supravegherea agențiilor care emit rating în Uniunea Europeană - și in cel de al doilea - care organizează supravegherea europeana a acestor agenții", a explicat europarlamentarul.

"În ceea ce privește ratingul datoriilor suverane, propunerea prevede că pe viitor agențiile nu vor putea emite un rating, fără sa fi acordat un termen de o zi Statului a cărui datorie suverana a fost supusa ratingului pentru a face comentarii sau observații cu privire la ratingul propus de către agenție "a continuat Jean-Paul Gauzès

"La rândul său, AEVMP, regulatorul european de servicii financiare responsabil cu autorizarea și supravegherea agențiilor de rating, va putea de acum înainte sa suspende temporar ratingul unui Stat daca acest lucru va fi justificat de circumstanțe excepționale. Acest lucru va permite evitarea împovărării statelor care sunt temporar într-o situație financiara dificila și care beneficiază de un program de sprijin al Uniunii Europene și al Fondului Monetar Internațional".

"Mai mult decât atât, pentru a evita concentrațiile în acest sector de activitate, o agenție care deține mai mult de 20% din piața nu va putea prelua sau controla agențiile existente."

"Propunerea pune, totodată, accentul pe responsabilitatea agențiilor și consecințele care pot decurge. Aceste noi elemente de reglementare răspund disfuncționalităților constatate si oferă soluții realiste" a salutat Jean-Paul Gauzès.

"În ceea ce privește Statele din zona euro care s-ar putea găsi în dificultate financiară din cauza datoriei lor, trebuie să ne gândim la instituirea unui regim juridic veritabil pentru statele in dificultate, care ar defini atât protecția provizorie de care Statele ar putea beneficia (suspendarea ratingului, înghețarea ratelor de împrumut) cat și drepturile creditorilor acestor state. Aceasta, in temeiul regimurilor juridice aplicabile întreprinderilor în dificultate în dreptul național", a concluzionat Jean-Paul Gauzès

 

2 Pack: Deputatii europeni socialisti au deturnat textul major in scopuri politice. Eurodeputatii Jean-Paul Gauzès si Marianne Thyssen
Avand in vedere ca fiecare zi conteaza in prevenirea unor crize de creanta viitoare in zona euro, deputatii europeni socialisti sunt responsabili pentru intarzierea in procesul de luare a deciziilor la nivel european, cu privire la masurile esentiale...
Basel III/CRD 4: Stabilizarea bancilor si finantarea dezvoltarii. Othmar Karas MEP
Parlamentul European doreste sa stabilizeze bancile europene, prin introducerea unor rezerve suplimentare de capital, sa faciliteze finantarea economiei reale si sa intareasaca fair-play-ul in sectorul bancar. Acesta este mesajul pe care membrii...
Descarcarea bugetara amanata pentru trei agentii-gestionarea corecta a conflictului de interese pe agenda PE
In urma unei propuneri a eurodeputatei Monica Macovei, raportorul Parlamentului European pentru descarcarea bugetara pe 2010 a 24 de agentii descentralizate si 7 intreprinderi comune, Plenara de astazi a amanat descarcarea gestionarii pentru 3...